Au ieșit campioni mondiali la robotică, iar statul român i-a premiat cu o felicitare. „Nimeni nu zice nimic, iar copiii sunt dezamăgiţi”

Au ieșit campioni mondiali la robotică, iar statul român i-a premiat cu o felicitare. „Nimeni nu zice nimic, iar copiii sunt dezamăgiţi”
Campioni mondiali la robotică, lăsați fără bursă de statul român / Sursa FOTO: picryl.com
Publicat: 04/01/2023, 10:46

Un grup de copii din Arad a câștigat aurul la Campionatul Mondial de robotică, însă performanța nu i-a impresionat prea tare și pe directorii din Ministerul Educației.

Chiar dacă sunt acum campionii lumii la robotică, tinerii informaticieni au primit din partea statului român doar o felicitare.

Bursele de merit, înlocuite cu o felicitare

Pentru performanța lor, una cu adevărat excepțională, elevii din Arad erau îndreptățiți să primească două burse de merit. În schimb, s-au ales cu câte o scrisoare de felicitare din partea preşedintelui Klaus Iohannis, care le-a recunoscut munca, mulțumindu-le și pentru imaginea adusă României.

Corina Botoșan, coordonatorul echipei de robotică Delta Force, a declarat că birocraţia românească și nepăsarea autorităților i-a lăsat pe elevi fără bursele pe care le meritau.

Echipa Delta Force a obţinut la Campionatul naţional locul 2, premiul Inspire, şi astfel ne-am calificat la Campionatul Mondial. Acest loc 2 naţional ne-ar fi asigurat şi o bursă de performanţă, dar, din păcate tot Ministerul Educaţiei a trecut competiţia la categoria celor pentru care nu se alocă buget pentru burse. Nu ştim de ce, probabil nu sunt suficiente fonduri.

Există însă o altă lege, legea nr. 235/ 2010, prin care se acordă burse de merit olimpic internaţional elevilor care au obţinut distincţii, respectiv locurile 1, 2, 3 şi menţiune, la olimpiadele şcolare internaţionale, indiferent de disciplina de învăţământ la care acestea au fost organizate, cu condiţia ca aceste competiţii să fie pe lista publicată de Ministerul Educaţiei. Iar în ordinul numărul 3066, pe liste se află şi concursul de robotică şcolară First Tech Challenge România.

Bursa, aşa cum spune legea, ar fi trebuit acordată începând cu luna imediat următoare câştigării titlului. Nici despre această bursă nu ştim nimic, deşi Liceul Naţional de Informatică a depus la Inspectoratul Şcolar Arad o solicitare în acest sens în luna august. Nimeni nu zice nimic, iar copiii sunt dezamăgiţi. Eu le-am explicat că munca lor nu se reduce doar la bursă. Ei trebuie să fie buni, în primul rând pentru ei”, a declarat Corina Botoşan, potrivit A3.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Răsturnare de situație în cazul elevului agresat sexual în toaleta unei școli din București. Ce...
Cât costă rochia pe care Andreea Esca a purtat-o la nunta Roxanei Hulpe. Ținuta a...
FOTO. Milionarul Arpad Paszkany a transformat-o total pe „Cenușăreasa” Antonela Pătruț. Afaceristul i-a schimbat nu...
A murit soția antrenorului de la FC Voluntari, Florin Pîrvu! Oana Alina avea doar 47...
După ce a fost declarată moartă, o femeie a început să respire în timp ce...
BREAKING | A murit legenda lăutarilor din România!
Afecțiunea de care suferă Diana Dumitrescu. Diagnosticul DUR primit de la medici: „Am avut o...
Informaţii revoltătoare în cazul românilor luaţi de ape în Italia. Patrizia a sunat de patru...
A fost declarată decedată, dar a început să miște la morgă. Cazul care a șocat...
„Trăim cu speranţă, cu nădejdea că încă Cristian ar mai fi în viaţă” Căutările se...
Au încins atmosfera la malul mării. Canicula le-a făcut pe vedete să renunţe la haine
Cât costă în România cel mai ieftin SUV SsangYong? RIVAL pt. Duster
Rusia ameninţă că va ataca instructorii militari occidentali din Ucraina: "Nu contează dacă sunt francezi...
Ceva CIUDAT se întâmplă chiar în centrul galaxiei Calea Lactee
Schimbare majoră pentru românii cu BULETIN. Vor fi VERIFICAȚI
Andreea Esca, critici vehemente. Ținuta vedetei TV a declanșat haosul
Patrocle, cățelul care a frânt inimile românilor cu dispariția lui, a fost găsit după 2...
VIDEO Flavius, filmat cum se îneacă! "Băiatul a strigat, nu l-a băgat nimeni în seamă"
Cuza, mărturisiri despre momentul în care s-a angajat prima dată, atunci când mama lui nu...
Final fericit pentru Patrocle! Cățelul dispărut în București este în drum spre casă, după patru...
BANCUL ZILEI. Bulă ajunge pentru prima dată la țară. Vede un țăran și îl întreabă:...
Cum i-a salvat viața unui bărbat lanțul de argint de la gât?
×